Vama Veche

scris de Fata cu Ie August 25, 2018
Vama Veche

Am descoperit bucuria de a merge în Vamă abia după ce m-am mutat în București. Drumurile din Ardeal până la mare erau complicate, obositoare și rare. O bună perioadă de timp, după ce m-am mutat în București, îmi plăcea să merg acolo și să dorm în cort pe nisip (sau prin casele oamenilor ce închiriau camere cu ziua) și să savurez senzația de libertate pe care o dă întinderea de apă. Am stat de multe ori în fața unei beri privind marea, m-am bucurat în jurul focului cunoscând oameni noi și am ascultat cântecele cântate la chitară, m-am bălăcit în apa albastră (pe atunci) și adâncă de lângă mal, m-am aprins în serile de depănat filozofii și am picotit atunci când soarele încălzea cortul după o noapte mai răcoroasă.

Azi m-am reîntors în Vamă din dorința mamei mele. ne-am propus să căutăm printre rafturile unui mic magazin descoperit anul trecut. Fiecare vizită în vamă îmi produce un amestec de sentimente: nostalgia spațului pe care l-am cunoscut și mirarea schimbărilor pe care le descopăr la fiecare vzită. Un pic cam ca și în viață: bucuria unor lucruri noi și surprinzătoare care vin cu fiecare nouă zi și confortul și emoțiile aduse de amintirile dragi.

Am oprit la Pescărie (coada de mașini se întindea deja de-a lungul întregului sat) și am pornit pe jos, pe plajă, prin marea de oameni. Noi două în față, povestind de-ale noastre și Lucian în spate cu Yuki ( în lesă). Mergeam prin soare, prinse de discuția noastră până în momentul în care am realizat că ”băieții” nu mai erau cu noi. Ne-am întors și i-am văzut înconjurați de fetele de pe plajă încercând să reziste la asaltul iubitoarelor de câini. I-am salvat din mijlocul fetelor și , ca să ne recuperăm ( Yuki în special a făcut față cu greu căldurii de afară și asaltului de mângâieri)  ne-am oprit la o cafea turcească într-o mică cafeneace părea teleportată de pe o străduță prăfuită din Cuba altor vremuri. Toropeala de amiază, particulele de praf ce se jucau în lumina soarelui, aerul care te apăsa forțând parcă o siestă m-au făcut să savurez cafeaua proastă ( am devnit cam mofturoasă în materie de cafea, cei de la First Coffe sunt vinovați) ca pe un elixir scump.

Inspirația zilei:

Ziua trecuse… O omorâsem şi pe aceasta, încetişor, cu primitivitatea şi timiditatea artei mele de a-mi duce traiul.

Herman Hesse

You may also like

Scrie un comentariu