Ultramarin

scris de Fata cu Ie May 8, 2018
Ultramarin

Cea mai mare bucurie a mea de azi a fost ploaia. De mic copil mă bucur de fiecare dată când plouă și mă încântă vaporii de apă care îmi ating pielea. Eram un copil care ieșea în ploaie atunci când ploua cel mai tare ( spre disperarea părinților și bunicilor mei). Ploaia de azi ne-a prins în drum spre casă și am avut timp să mă bucur de toate nuanțele cerului, de stropii mari ce se spărgeau de asfalt și de un prânz tărziu luat în fața unui pahar de vin ( bineînteles folosind soluția de avarie Pizzeria Iris). Poza de azi am făcut-o în fața pizzeriei, dup ce s-a terminat ploaia și toată ce era verde ”zâmbea” cu fiecare frunză.

La fel de mult precum îmi place ploaia iubesc și culoarea albastră…de aceea m-am gândit să le pun împreună, ca două povești ce nu pot exista una fără cealaltă și ( pentru ca ar fi mai mult decât ciudat să vorbesc despre cum ”se face” ploaia)  să vorbesc putin despre albastru ultramarin (una din culorile mele preferate).

Denumirea culorii provine din latină si este construită prin alăturarea a două cuvinte: ultra – care înseamnă peste și marin, adică mare. Cuvântul înseamnă peste mare deoarece țara de origine a albastrului ultramarin este Afhganistanul. Pigmentul albastrului ultramarin se extrage din piatra lapislazuli ( piatra albastră). Procesul prin care, în vechime era extras pigmentul pare unul foarte complicat și presupunea separarea lazuritului de celalalte minerale ce se găsesc în piatra semiprețioasă. Pietrele erau zdrobite cu greu, iar pudra cenușie obținută din zdrobirea lor, care conține numeroase impurități, se amesteca cu smoală, mastic, terebentină și ulei de in sau ceară până se obținea o pastă omogenă. Mixtura era frământată ca o pâine într-o soluție alcalină . Treptat, albastrul se separă în leșie și se decantează pe fundul vasului. Pentru a scoate întreaga culoare din piatră erau necesare frământări succesive care presupuneau însă și o diluare progresivă a culorii.

În cartea Culorile și viața lor secretă Kassia St Clair spune povestea unui călugăr budist Xuanzang care în anul 630 ( da, acum 1400 de ani) în drum spre India, a făcut un ocol (considerabil) până în Afghanistan pentru a vedea două statui imense ale lui Buddha cioplite în jurul anului 500 în coasta unui munte pe Valea Bamiyan. Ambele statui erau bogat împodobite cu pietre prețioase. Cea mare, de 53 de metri era pictată cu carmin, în timp ce, cea mică (mai veche) era drapată în veșminte pictate cu ultramarin. Aceste statui au fost distruse în martie 2001 de guvernul taliban, ele fiind considerate idoli falși.

Povestea aceasta a rezonat cu mine. Poate pentru că unul dintre costumele mele preferate este cel de Romanați (oltenesc) cusut cu celebra culoare albastră de Romanați (după mine, dar nu sunt expertă, albastru de Romanați este albastru ultramarin). Sau pentru că, în numele zeului ”modernism” am început să distrugem ceea ce am primit moștenire de la timp și de la mâinile dibace ce au muncit înaintea noastră și nu pot să nu mă întristez când văd sau aud asta.

Eu cred că ține de fiecare dintre noi și e o alegere personală felul în care putem să valoriză trecutul fără a distruge ceea ce a păstrat timpul și putem să facem lumea mai frumoasă și mai bună. ( Da, întotdeauna am iubit ploaia și am crezut în pacea mondială și în salvarea balenelor. Și nu, n-am participat la nici un concurs de miss și nici nu am în plan asta).

 

Inspirația zilei:

Thousands of candles can be lit from a single candle, and the life of the candle will not be shortened. Happiness never decreases by being shared. / Mii de lumânări pot fi aprinse de la o singură lumânare și viața ace lei lumânări nu va fi mai scurtă. Fericirea nu se diminuează niciodată ventru că este împărțită.

(am primit fotografia cu acest citat în această seară în grupul de yoga. mi-a plăcut mult prea tare ca să nu o împart)

You may also like

Scrie un comentariu