TerapIE

March 13, 2018

După ani întregi în care am experimentat terapie, dezvoltare personală, formări felurite (ale mele și ale celorlalti), chiar câteva tentative de a fi psiholog,  constat încă, cu cea mai mare surpriză (deși ar fi trebuit deja să mă obișnuiesc), că unele dintre cele mai bune sesiuni de terapie le am cu soțul meu pe post de terapeut/partener de conversație.

Dacă stau bine să mă gândesc și cele mai bune sesiuni de discuții filozofice sau analize comparate sunt tot împreună cu soțul meu (aici mai punem și un pahar de vin, o cafea bună și, din când în când, ciocolată). Azi însă vreau să vă vorbesc despre sesiunile noastre de terapie (tocmai ce-am terminat una ușurică care m-a lăsat cu zâmbetul pe buze). Lucian e cel mai bun prieten al meu și omul cu care, după ce întorc un gând pe toate fețe și nu reușesc să-i dau de capăt, dezvolt sesiuni de discuții. Este unul dintre oamenii care îmi spune sincer ce crede despre lucruri (”mie nu-mi place rochia/tabloul dar dacă ție îți place e ok să o/îl cumpăram”) și îmi respectă alegerile și deciziile chiar dacă nu suntem aliniați asupra lor.  Astăzi am vorbit despre punctele mele de echilibru, despre egoismul meu și idealismul material în care abordez lucrurile, despre pragmatismul viselor mele și teama de a mă arunca în gol fără plasă de siguranță. Sunt un mic aventurier dar cu bagajul făcut întotdeauna conform analizei riscului (sângele meu de fecioară cu sângele meu de nemțoaică își fac de cap) .

Nu cred că e foarte importantă caracterizarea mea și felul în care soțul meu îmi vede calitățile și lucrurile de îmbunătățit (sunt puțin feministă, nu voi folosi cuvântul defecte). Mi se pare important însă să vorbesc despre emoțiile care au însoțit discuția de azi, despre lungile reprize de râs și glume pe care le-am avut pe baza subiectelor puse în dezbatere, despre faptul că am făcut ”terapia” unul lângă altul, uneori îmbrățișați, alteori privindu-ne în ochi, despre seninatate și siguranță, despre sentimentul timpului de calitate petrecut împreună. Nu toate sesiunile noastre de terapie sunt așa, uneori avem discuții foarte lungi și complicate, alteori plâng ca să mă eliberez de emoțiile negative (poate și pentru faptul că eu plâng ușor), dar toate aduc ceva în plus omului din mine și relației noastre.

În lunga mea listă de prieteni terapeuți și coachs, a căror susținere și contribuție la dezvoltarea mea nu pot s-o trec cu vederea, care mi-au adus seninătate și idei de rumegat, păstrez totuși primul loc pentru soțul meu.

 

Inspirația zilei:

”Prietenul meu și cu mine suntem una.  Deci ea mă iubește numai pe mine. Ce dulce iluzie!”

William Shakespeare

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply