Browsing Tag

Ziua 248

Onoare

September 5, 2018

Nu mai e un secret că îmi plac mult cărțile lui Elif Shafak. Le păstrez cu cumpătare în raft, așteptând momentul când sufletul meu e pregătit să se arunce într-o nouă poveste ce pictează lumea fascinantă a culturii islamice.

Onoare, cartea pe care am terminat-o azi este un roman despre tradiții, familie și iubire dedicat ”celor care văd și aud”. Este o poveste despre crimele de onoare, atât de obișnuite în spațiul musulman, obicei ce, odată cu desrădăcinarea oamenilor din spațiul islamic, se transferă și în lumea vestică. ONOAREA –  cuvântul aflat în centrul poveștii este de-o importanță covârșitoare pentru lumea muslumană și este asociat întotdeauna cu Barbatul. Femeile nu aveau onoare, femilor le rămânea doar RUȘINEA.

”Așa se face ca în ținuturile unde se născuseră Soartă Trandafirie și Destulă Frumusețe “onoare” era mai mult decat un cuvânt. Era și un nume. Puteai să-ți si botezi copilul “Onoare” atâta timp cât era bărbat. Bărbații aveau Onoare. Bărbații în etate și între două vârste, chiar și băieții de școală care încă miroseau a lapte de mamă. Femeile nu aveau onoare. În schimb aveau rușine.”

Această carte m-a invitat să văd și să aud, a tras la o parte draperia ce ascudea  o fereastra ce se deschide spre un spațiu dur ( și inechitabil, ar spune femeia din mine) și mi-a dezvăluit cum, prin două cuvinte simple, se poate defini o lume întreagă, cu valorile și cu principiile ei.

Povestea care începe într-o bucătărie londoneză se desfășoară de-a lungul spațiului trecând prin Istanbulul fascinant și amestecat și poposind înr-un sat kurd de lângă Eufrat. Trei generații de femei, cu sufletul lor, iubirile lor și obiceiurile la care se supun, a cărăor destin se află în permanență în umbra bărbaților și a deciziilor acestora. O poveste minunată despre viață, moarte, iubire, datorie și onoare.

Cele două gemene, Pembe și Jamila, născute într-o famile săracă din Siria iși înlocuiesc destinul și, în timp ce Jamila rămâne să trăiască în locul natal și devine tămăduitoare, Pembe se căsătorește și pleacă la Istanbul și mai apoi la Londra unde ajunge să-și crească singură cei trei copii: Iskender, Esma și Yunus (”Pe când Iskender tânjea să stăpânească lumea, iar Esma să o schimbe odată pentru totdeauna, Yunus voia să o ințeleagă. Atâta tot”).

Acțiunea culminează cu o crimă, una de onoare: un fiu își ucide mama…

Mă opresc aici invitându-vă să savurați cartea lângă o cafea sau un ceai bun.

‘Draga mea, nu ne putem sterge trecutul. Nu ne sta in puteri. Nu sunt – si n-am fost niciodata – suparata pe tine sau pe Adem. Poti sa opresti un vant vijelios sa bata? Poti sa faci zapada sa nu mai fie alba? Acceptam cu usurinta ca nu avem nicio putere asupra naturii. De ce sa nu admitem ca nu ne putem schimba destinele? Nu e ceva atat de diferit. Daca Allah ne-a calauzit pe doua drumuri separate, trebuie sa fi existat un motiv pentru asta. Tu ai viata ta acolo; eu am viata mea aici. Trebuie sa acceptam asta.’