Sunet

scris de Fata cu Ie April 5, 2018
Sunet

Tot ceea ce a avut ziua de azi, cu bucurie, cu zâmbet și soare, cu efort și reușită devine  îndepărtat atunci când sunt contraopuse sunetului…mai exact concertului de astă seara de la Sala Radio. Va spuneam acum câteva zile că a venit iepurașul încărcat cu daruri (mulțumesc Nora) și, alături de o carte pe care abia aștept s-o citesc zilele acestea, a adus și două bilete la concertul din această seară  în care orchestra Sălii Radio sub bagheta dirijorului japonez Naoto Otomo, îl avea alături pe Alexandru Tomescu. Mai mult, s-a cântat Sibelius si Dvorak doi dintre compozitorii pe care i-am descoperit în ultimii ani și pe care i-am îndrăgit (colegii mei de birou știu cum stă treaba, mai ales când li se alătură celor doi și Borodin cu Dansurile polovtiene)… mai exact Simfonia nr.8 de Dvorak (sper ca până data viitoare când o vor cânta să mai exerseze puțin) și Concertul in re minor pentru vioară și orchestră de Sibelius…un concert cu poveste..și…de poveste.

Concertul pentru vioară este, de fapt, singurul concert scris de Sibelius și terminat cu mare greutate înaintea premierei, în 1904. Pentru că la premieră nu a fost cântat de violonistul căruia îi fusese sortit, spectacolul a fost un dezastru. Sibelius reajustează concertul, scoțând din compoziția inițială mai multe materiale iar noua versiune a fost prezentată într-un concert la Berlin, în 1905 sub bagheta lui Richard Strauss. Pentru că solistul inițial a fost îndisponibil și această reprezentație a fost un eșec. Cu toate acestea, în același an, tânărul pianist maghiar (avea doar 13 ani pe atunci) Franz von Vecsey a reușit să interpreteze cu succes acest concert ( unul dintre cele mai dificile concerte de vioară) devenind la maturitate cel mai bun interpret a lui Sibelius. Versiunea inițială a rămas uitată și a revăzut lumina zilei ( mai corect spus a reauzit vibrația sunetului) abia în 1991. Așa cum vă spuneam o compoziție cu poveste…

Cât despre partea de poveste…

De poveste ( și de povestit) a fost reprezentația lui Alexandru Tomescu care a reușit să mă transpună într-o altă lume. Sunetele curgeau pe vioara lui fără poticneli sau scârțâit. Vioara? Stradivarius Elder-Voicu, una din ultimele 10 viori funcționale din lume confecționate de maestrul Stradivarius, instrument pe care Alexandru Tomescu va cânta până la sfârșitul acestui an. cât despre sunet…pot doar să vă spun că bis-ul mi-a smuls o lacrimă din colțul ochiului…(ochii mei sunt conectați la urechile mele de amator într-ale sunetului).

Și ca totul să fie perfect, mai avem și un dirijor japonez scos parcă dintr-o poveste cu marionete. Ceva din postura, din mișcările și din zborul lui te făcea să simți că este doar o păpușă a cărei sfori se regăsesc prinse de măinile lui Dumnezeu. ( acesta a fost gândul meu atunci când l-a văzut dirijând. Că pare o marionetă. Părea senin și bonom, jucăuși și împăcat, și totuși zborul lui, felul în care mâinile și corpul lui se mișca părea nepământean sau ghidat din altă dimensiune).

Cât despre poza de azi…în ciuda protestelor vehemente ( ale lui Lucian și ale simțului meu estetic & artistic) am decis să pun poza din sala de Spectacol în care apare un colț de ie ( singura pe care mi-am permis s-o fac).

 

Inspirația zilei:

”Eu nu te văd

ci te imaginez întruna,

și nu te aud,

Ci te murmur, te cânt”

Nichita Stănescu

You may also like

Scrie un comentariu