Sânziene

June 24, 2018

Azi noapte s-au deschis cerurile…am stat și am privit bucata de lună ce răzbatea printre straturile de nori și mi-am pus întrebări despre lume…langă mine, noul membru al familiei ( a venit Yuki acasă). M-am bucurat de bulgărele alb ce nu mai avea stare, m-am întristat de privirea tristă, puțin speriată a motanului, și m-am pus să ”șed”,  să mă bucur în lumea mea, cu zânele mele. Eram ferm hotărâtă să nu scot nasul din casă toată ziua de Sânziene…( să nu mă înțelegeți greșit. Prin asta nu îmi propuneam să nu respect cămașa românească sau ziua în care se sărbătorește. eu o sărbătoresc în fiecare zi…)

Asta până când… am gasit-o sărind în spatele gardului pe Ralu….din când în când se vedeau capul și mâinile ( telefonul meu era printr-un colț de casă dat pe silent). Ne-am urcat în mașină și am plecat în oraș, ca zânele…îmbrăcate în ii și cu chef de cutreierat Bucureștiul. Am bântuit prin târgul de la MȚR, am străbatut Calea Victoriei în lung ( și în lat din când în când), ne-am oprit în Braseria de la Capșa pentru un profiterol…( era pustiu acolo…am avut tot localul doar pentru noi), ne-am învârtit de vreo trei ori întrebându-ne ce să facem și, după, am decis să dăm o fugă să vedem și noi evenimentul ce s-a desfășurat la Școala Centrală (ne doream să vedem interiorul clădirii și grădina). În cifre după amiaza noastră se măsoară în peste 10 kilometri de plimbare, vreo 20 de case vechi, superbe, pe care ni s-au oprit privirile, câteva străzi noi din Bucureștiul vechi în care ne-au purtat pașii, un ochi aruncat bisericii Italiene de pe Magheru,din ușă ( de data asta nu ne-am uitat la incinta bisericii ci la iile care erau purtate la slujba), un profiterol uriaș la Capșa și un pahar de prosecco ( eu) / limonadă (ea) într-o gradină ascunsă a Bucureștiului,  multe ( foarte multe) ii admirate, și râs ( un infinit de râs).

Ca un făcut în fața Scolii centrare ne-am mărit rândurile, Andreea care ne întâmpina la intrare împreună cu soțul ei, a intrat imediat în sipritul nostru de joacă și glumele au continuat.

Pentru mine Scoala Centrală din București, Pensionul Domnesc de Fete, a însemnat o plimbare într-o altă lume..coridoarele cu feresetrele uriașe făcute dintr-o multitudine de alte ferestre mici, care acum multă vreme erau daor spații de trecere susținute de arcade ce lăsau privirea liberă spre curte, grădina interioară cu copacii ei magici, tavanul pictat și aerul acela de spațiu al Bucureștiului magic ( și mitic)….mi-au furat ochiul rând pe rând. Construită după planurile arhitectului Ioan Mincu, în urma unui decret semnat în 1851, a fost rând pe rând Scoală de fete, spital militar ( în timpul Primului Război Mondial), clădire  a poștei ( în 1918), mi apoi devenind din nou școlă.

Am plecat spre casă cu zâmbetul de elevă de liceu, cu energia unui spațiu magic și cu puțin de….Nuntă în cer..și un strop din sufletul lui Eliade în Bucureștiul magic…

Inspirația zilei:

Sunt uneori stări care parcă îşi pierd durata. Nu ştii – sau nu-ţi aduci aminte – când au început, ce le-a dezlănţuit, cum se transformă. Şi totuşi, din beatitudinea aceea turbure se desprinde uneori un cuvânt, un strigăt, o melodie sau măcar o singură notă muzicală, care îţi rămâne necontenit prezentă, fără să te mire precaritatea sau chiar nesemnificaţia ei.

                         Nuntă în Cer – Mircea Eliade

 

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply