Renunțare

scris de Fata cu Ie January 26, 2018
Renunțare

Întotdeauna am dezvoltat un atașament față de lucrurile în care mă implic, de proiectele pe care îmi doresc să le dezvolt și care mi se lipesc de suflet. Chiar și atunci când realitatea și energia spațiului din care face parte acel proiect se modifică într-o manieră greu de integat în profilul și principiile mele, îmi vine greu să mă desprind. E una dintre lecțiile pe care le primesc des de la viață. Și una dintre lecțiile pe care încă nu le-am învățat.

Pentru că în călătoria mea în ie de anul acesta mi-am propus să fiu mai prezentă în viața mea, să accept rezonanța universului și să îmbrățișez lecțiile pe care le primesc, m-am hotărât astăzi să stau față în față cu această lecție … De fapt, ca să fiu sinceră, mi-am propus inițil să ignor această lecție și îmi fac intrarea în timpul de relaxare (dedicat proiectelor de suflet și vieții de familie) citind în fereastra unui colț de București … doar că am fost surprinsă … la propriu … de aparatul de fotografiat al Nicoletei … și … la figurat … de rândurile din cartea pe care o citeam, rânduri pe care am ales să le menționez la inspirația zilei.  Așa că, am acceptat ceea ce venea spre mine și astăzi m-am pus față în față cu atitudinea mea față de proiectele în care mă implic și nu mi se portivesc (de la început sau de la un moment dat în proces). Energia și capacitatea mea de a face lucrurile bine și de a aduce plus valoare scade atunci când refuz să părasesc un proiect care nu mi se potrivește și această stare de spirit se răsfrânge asupra tuturor acțiunilor. Ajung să nu mai fac cu adevarat lucrurile care mă bucură și să îmi țin sufletul agățat într-un hol imaginar, mic și întunecos. Pierd de două ori. Pierd energie în ceva ce nu este potrivit pentru mine și fac mai puțin bine lucurile importante pentru că îmi lipsește energia de a mă bucura de ceea ce fac. Și fac toate astea conștient, refuzând să dau drumul ideilor care nu sunt potrivite pentru mine.

Voi cum vă raportați la proiectele care la un momen dat nu se mai potrivesc cu viața voastră?

Inspirația zilei:

”Fiindcă dezamăgirea de-a vedea că un lucru de care credeam c-am scăpat se ține scai de noi și dezamăgirea de-a constata că un lucru pe care ne închipuiam că-l putem recupera oricând ne-a alunecat printre degete amintesc de fapt una de alta.”

                                        

                                                  Elif Shafrak – Palatul Puricilor

You may also like

Scrie un comentariu