Radiograf- IE

June 21, 2018

Azi e ziua Self-IE-ului. Așa că am profitat de moment și, pe lângă poza pe care mi-am făcut-o singură azi, am mai aplicat și o mini radiografie sufletească, în lumina plină a Solstițiului de vară. Am profitat de cea mai lungă zi din an și m-am uitat în lumină la ceea ce am făcut și am simțit azi.

M-am dus într-un spațiu care nu era potrivit pentru mine…după bunul meu obicei întâi încerc și apoi trag învățăturile din asta. A fost un moment în care am făcut totul în spiritul lucrurilor pe care le cred și totuși am simțit că nu e potrivit ceea ce fac.

Așa că azi, mi-am propus să explorez ceea ce am învățat atunci când am făcut totul respectând principiile mele de viață și totuși am rămas cu sentimentul de ”am greșit”. Voi explora la cald, fără să am timpul necesar sedimentării,  cu pași simpli:

  1. Ce simt? Puțină dezamăgire ( pentru că am lăsat starea de discomfort să mă cuprindă), puțină mândrie că am scos-o la capăt cu daune minime, puțină frustrare că mi-am adus aminte din nou că nu pot ( și nu voi putea vreodată) să controlez mediul înconjurător.
  2. Ce gândesc? Că aveam mai multe opținui: să nu mă țin de cuvânt, să reacționez diferit, să ripostez. Nici una dintre ele nu mă făceau să mă simt la fel de împăcată sufletește cu felul în care sunt. Gândurile mele îmi spun că am reacționat corect în relație cu un fapt extern.
  3. Ce aș face diferit? E o întrebare la care încă nu am răspunsul. Nu simt că am greșit. Am făcut tot ceea ce era principial conform scalei mele de valori. Făcând asta însă am lăsat un spațiu care a putut fi umplut cu altceva. Poate puteam să reacționez mai ferm atunci când am observat diferențele.
  4. Ce am învățat? Că  experiențele mă fac să cresc, să îmi pun întrebări, să fiu mai mult decât sunt acum și îmi oferă oportunitatea să iau decizii în mod conștient și responsabil. Voi spune DA în continuare experiențelor de învățare care mă duc în lumi diferite de lumea în care funcționez eu, chiar dacă asta presupune mici perioade de discomfort. Am mai învățat (iar) că nu pot să contrololez felul în care lucrurile care pleacă de la mine se transformă pe parcurs și sunt integrate diferit de fiecare.

Nici nu mă gândeam câte o să mă învețe ia asta!

Inspirația zilei:

„Important este să nu te oprești niciodată din a-ți pune întrebări.”

Albert Einstein

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply