Prima zi pe plajă

scris de Fata cu Ie August 24, 2018
Prima zi pe plajă

Am împachetat ziua mea de angajat cu freamătul și entuziasmul unei noi plecări. Când limba ceasului a arătat ora exactă m-am aruncat în mașină și, toată gașca ( eu , Luci, mama și câinele din dotare) am plecat la drum. Ce altă destinație mai bună decât marea puteam să alegem?

Încă mi-e greu să mă obișnuiesc cu obiceiurile lui Yuki. Este cel mai sociabil animăluț cu care am intrat în contact și mă forțează la mai multă interacțiune cu străini decât mi-aș dori. Pe drumul înspre mare fiecare oprire s-a lasat cu discuții nesfârșite despre vârsta, obiceiurile și faptul că animalul nostru este o ”corcitură” adorabilă. Am supraviețiut cu talent, mi-am spus că ar fi o afacere să închireiz câinele pentru plimbări și socializare și m-am dedicat pregătirii pentru întâlnirea cu marea.

Conform legii este interzis accesul pe plajă cu câinele ( OUG 19/2006 care permite accesul pe plajă doar câinior utilitari și celor care aparțin ministerului de interne) .Acest fapt face ca o vacanță la mare cu patrupedul din dotare să fie cel puțin plină de senzații tari. Norocul nostru (încă) este că, în Eforie, plaja la care coborâm este concesionată unor pescari și nu este plajă turistică ( este un mic golfuleț în apropierea plajei turistice unde, de acum mulți ani, coboram noaptea la un pahar cu vin și la numărat stele).

Deja noapteaîncepea să mijească atunci când am oprimt mașina și ne-am avânturat nerăbdători printre arbuști și mărăcini spre plajă. Yuki era când uimit, când curios, când speriat. Asta până la întâlnirea cu nisipul care s-a dovedit cel mai bun prieten al lui ( ne-am chinuit 2 ore să-l curățăm din blana albă). A făcut tumbe, s-a rostogolit, a început să sape până când a ajuns să fie jumătate îngropat în nisip, am alergat împreună pe plajă, ne-am jucat cu discul ( nu vă imaginață că-l aducea după ce eu îl aruncam). Toată fericirea a înghețat în momentul când a descoperit valurile. Îi place la nebunie apa și orice baltă pe care o întâlnește poate să devină locul lui de joacă ( dacă îmi aduc bine aminte și eu făceam la fel). Câtă vreme nu l-a ajuns nici un val sătea cu lăbuțele în apă. După ce l-a lovit valul ( și era unul mic, chiar la malul apei, nu-i ajungea nici măcar la bot) a zbughit-o și n-a vrut să se mai apropie. Am reușit să ne mai apropiem de apă doar împreună, folosind mecanismele pe care le folosec și mămicile atunci când își conving bebelușii să se împrietenească cu marea.

Întâmplarea m-a făcut să mă gândesc la reacțiile noastre față de necunoscut și la felul în care un mic hop atunci când nu ești pregătit pentru ceea ce urmează să se întâmple poate să împiedice experiențe viitoare și ne facem să evităm contactul cu anumite spații.

Inspirația zilei:

Mă simt fericit ori de câte ori reuşesc să mă ridic deasupra unui obstacol

Ludwig van Beethoven

You may also like

Scrie un comentariu