Paște cu lumină

scris de Fata cu Ie April 8, 2018
Paște cu lumină

Hristos a înviat!

Stau privind la ecranul calculatorului cu ochii pe jumătate închiși, cu mintea zburând și parcă nu știu ce să aleg din minunăția aceasta de zi care a început cu lumină și binecuvântare acum aproape 12 ore.

Păstrez un sentiment de pace ce m-a însoțit în călătoria prin ziua de azi. De dimineață m-am trezit cu razele de soare strălucind în jurul meu și cu Elfy care își cerea porția de afecțiune. Poziția lui preferată? Orice poziție îți permite să-l ”scarpini” fără să-i deranjezi picoteala care îl cuprinde atunci când e mângăiat. E un cerșetor de iubire… și de mâncare încă de pe vremea când cântărea 900 de grame și nu reușea să sară până în pat. Pe vremea aceea câinele locuia cu noi iar Lucian obișnuia dimineața să întindă o mână și să-l ridice în pat pentru că plăcerea cea mai mare a lui Elfy era să mă trezească lingându-mă pe față (cred că băieții mei erau înțeleși și știau că mă necăjesc așa) iar Lucian a învățat că strategia aceasta funcționează fărăr eroare (ceasul nu avea același efect).

Apoi a fost masa în familie, cu toate minunățiile ieșite din mâinile mamei: pască, drob, ouă, chiftele, preparate din miel – ciorbe, fripturi și alte bunătățuri, la care s-a adăugat nelipsitul platou de prăjituri făcute în casă (anul acesta am avut parte ”doar” de vreo 7 feluri de prăjituri printre care și vedeta –  Doboșul). Cu burta plină și cu soarele de afară, ni s-a cam făcut dor de ducă… plăcerea mea de a călători are rădăcini adânci în familie: mama, bunicul și poate… și mai departe printre alți străbuni. Ne-am aranjat costumele, ne-am îmbarcat în mașină și am dat o fugă până la Almașu (lângă Zalău), la poalele cetății, unde eram așteptați la un pahar de vorbă, la marginea pădurii.

Mâncarea sfâria în ceaun, lumea se bucura de primăvară și de sărbătoare, masa era îmbelșugată și poveștile în toi. A fost o descriere foarte sumară a grătarul organizat de familia Varga la liziera pădurii din Almașu, în umbra ruinelor cetății. Am aflat povestea locului de la domnul Varga, cum că exista la un moment dat un sistem de tuneluri care uneau biserica reformată din sat, conacul contelui Banffy și cetatea. Acum nu mai sunt decât ruine… și conacul și cetatea. Doar biserica și-a păstrat imagine impunătoare de altădată. Am fugit de la poveștile și legendele locului la zâmbetele celor doi bebeluși (verișori) ai familiei de care nu am reușit să mă dezlipesc. Cu rândul, fiecare stătea la mine în brațe și se juca cu fața mea, descopereau ochelarii lui Lucian sau cănacii de la cămașa pe care o purtam. Soarele, voia bună, poveștile cu Alex, aerul curat au făcut timpul să zboare… și, cu ultima geană de lumină, am încălecat și noi bidiviul metalic care ne-a purat în călătorie și am pornit către casă, zâmbind senini, moleșiți de soare și de aerul puternic.

 

Inspirația zilei:

”Iartă-mă și ajută-mă

și spală-mi ochiul

și întoarce-mă cu fața

spre invizibilul răsărit din lucruri.”

Rugăciunea – Nichita Stănescu

You may also like

Scrie un comentariu