Joc și Joacă

January 28, 2018

Sunt un copil mare. Îmi plac jocurile, poveștile și visatul cu ochii deschiși. Recunosc că am și vise pragmatice în care creativitatea mea dezvoltă lucruri puțin neobișnuite, care pot totuși să fie realizate și pe care le fixez ca obiective…iubesc însă ”cel mai tare și mai tare” visele fără scop…fără traseu concret…cele în care, în stare de conștiență, zbor din gând în gând și dau forme norilor, îi transform în personaje care mă însoțesc în călătorii…cele în care caut poveștile din spatele unei clădiri vechi sau a unui spațiu interesant, poveștile așa cum mi le imaginez eu…cu oamenii care mi se par mie potriviți, cu istoria lor trecută și cu micile plăceri și obiceiuri care le bucură ziua. Îmi plac gândurile care se joacă cu culorile, formele și spațiile, punând în ele înțelesuri proprii, mecanisme imposibile. Îmi place lumea mea imaginară în care poposesc de când am primele amintiri  și în care m-am jucat întotdeauna cu plăcere și curiozitate.

Recunosc că aduc această lume de câte ori pot și în realitatea mea de adult. Îmi place să mă joc și să experimentez jocuri noi ( mulțumesc Cristina și Mircea pentru provocarea de azi…abia aștept runda 2) și uneori chiar să creez noi jocuri. Iubesc să răsfoiesc cărțile de povești din copilărie și nu doar o singură dată am ales ca înainte de culcare să citesc o poveste în locul unui capitol dintr-un roman. Iar atunci când mi se face dor de a visa ”sap” în lada de zestre..iau câte o ie care așteaptă să revină la viață, să lase în spate găurile și petele timpului trecut și să strălucească din nou și îmi imaginez povestea ei. Nu, nu povestea reală, cea cu date tehnice, ani și zone de proveniență sau modele ce se regăsesc prinse între coperțile unui vechi album de cusături…ci….povestea sufletului ei, emoțiile prinse în ea, scenele la care a luat parte în viața ei…și drumul…drumul ce se va deschide în fața ei…cel pe care o sa-l aibă de acum…

Nu pot să spun că nu îmi place la fel de mult să mă joc cu copii…Nu cred că reușesc vreodată sa fiu mai mare decât vârsta copilului cu care mă joc…iar atunci când vine vorba de filme de desene animate sau de filme pentru copii… soțul meu a învățat deja ritualurile… Supercalifragilisticexpialidoucious… Nu știți despre ce vorbesc? Atunci e obligatoriu să vedeți Marry Poppins (cu subtitrare, nu dublat)…mai ales dacă sunteți într-un moment la vieții care necesită o infuzie de optimism. Pentru mine partida de râs din salonul de ceai (cea care te înalță către cer, te face mai ușor), incantația bătrânei care hrănește porumbeii lângă catedrala Sf. Paul și ”lingurița de zahăr” sunt cele mai bune medicamente…

Cu zâmbet larg și cu mare drag copilul din mine a purtat azi o ie roșie și s-a bucurat de joc și joacă.

Inspirația zilei:


”Copii nu se joacă: ei trăiesc și aceasta le pare un joc adulților”

                                         

                                             Gilbert Cesbron

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply