În sertare

scris de Fata cu Ie June 19, 2018
În sertare

Ie. Munca. Filmare. Somn.

Sunt sertarele în care a funcționat ziua mea de azi ( uneori funcționez și în sertare. mă ajută să gestionez perioadele aglomerate). Prima tentație a fost să scriu doar cele trei cuvinte și să vă las pe voi să vă imaginați care au fost lucrurile bune aduse de ele. ( da….am scris cele 3 cuvinte….pentru mine Ie nu e un cuvânt, e o stare, o călătorie, o poveste …sunt eu).

Dacă ne uităm în sertarul cu somn pare evident ceea ce a adus bun(mai ales pentru cei care iubesc să doarmă),  celelalte două sertare par însă provocatoare. Vă întrebați ce a adus ziua mea de muncă cu ședinte nesfărșite, căldură dogorâtoare și subiecte noi?  E foarte simplu, m-a provocat să-mi exersez creierul, să privesc din perspective diferite lucrurile pe care le știam deja, să caut soluții, să învăț. Cam ceea ce face o zi obișnuită de muncă atunci când ne place ceea ce facem.

Cât despre filmare…în mod total neobișnuit a venit și aceasta cu ceva nou. Am avut până acum 4 filmări, fiecare însemnând un alt fel de experiență. Le-am perceput gradual ( asta poate și pentru că nu îmi place să filmez și am cam evitat asta) de la momentele în care eram concentrată în interior, la emoțiile mele (la prima filmare), până la a îmbrățișa experiența, așa cum vine ea întreagă. Azi, după ce am întors casa de vreo 3 ori ca să putem identifica spațiul optim pentru cadre, am ajuns să vorbesc relaxat, în fața camerei ( bine, recunosc, nu cu vocea mea normală ci cu una controlată și puțin arogantă – mai lucrăm la asta) și să răspund sincer, la întrebări personale. E pentru prima oară când am suprapus total într-o zonă publică Fata cu Ie peste Christine Cioboată și am vorbit despre viața mea și despre experiențele mele de învațare, înainte și în călătoria din acest an în ie. În poveste a fost prezentă și partea în care am scotocit prin dulapuri, sertare și cufere după bucăși de trecut cu povești….și mi-am dat seama că am atât de multe povești ascunse în piesele de îmbrăcăminte vechi, povești cu care ele au venit.

Când trec astfel zilele, nu pot decât să fiu recunoscătoare pentru experinețele pe care mi le aduc și să multumesc pentru că am fost binecuvântată cu iubire și fericire.

Inspirația zilei:

Social media is training us to compare our lives, instead of appreciating everything we are. No wonder why everyone is always depressed./ Social media ne antrenează ca să ne comparăm viețile, nu ca să apreciem ceea ce avem. Nu e de mirare că toată lumea este în mod constant depresivă.

Bill Murray

 

You may also like

Scrie un comentariu