Iile surori

scris de Fata cu Ie January 10, 2018
Iile surori

Am ”accesorizat” azi IA cu o ținută formală ( deh… zi de ședințe) și, ca să pot face asta, am ales una dintre iile mele surori, o ie de Mateiaș.

Pentru mine iile surori sunt cămășile pe care le privești una lângă alta și la prima vedere par identice. Apoi, cu putina atenție începi să descoperi o multitudine de diferențe. Partea complicată vine atunci cand îți place una foarte mult. Va fi absolut imposibil sa n-o iubești si pe cealaltă.

Pentru iile mele de Mateiaș am o iubire specială. Ele au venit cu o poveste și cu o lecție minunată de viață. Imi doream o ie din zonă și nu reușeam să gasesc una pe masura mea. Am tot întrebat, am primit cămăși pe care le-am returnat. Până la un moment cand am primit mesaj de la o doamna pe care nu o cunoșteam și care nu mă văzuse în viața ei. Mi-a spus că are două cămăși și mi-a cerut adrsa ca sa mi le trimită. Fără poze, fără garanții, nici de-o parte nici de cealaltă. Mi-a spus ca dacă îmi vin să păstrez ce îmi doresc.  Am primit pachetul, am probat cămășile bucurându-ma ca un copil. De atunci le port cu iubire și cu bucurie pentru că povestea lor îmi aduce aminte de două lucruri foarte importante in viața mea: ”încrederea în oameni” și ”atunci când îți dorești ceva și îți e menit, acel ”ceva” vine spre tine ”. Multumesc Doamnă pentru încrederea acordata și pentru povestea frumoasă pe care ați adus-o în viața mea împreună cu cămășile minunate.

Inspirația zelei:


”Nu contează cât dăruiești, ci cât de multă dragoste pui în ceea ce dăruiești.”

                                                                     Maica Tereza

You may also like

Scrie un comentariu