Girls on the road (”fete pe drum”)

July 21, 2018

O cafea cu lapte băută în dimineața aceasta cu Raluca s-a transformat într-o plimbare de-o zi pe plaiurile României. Ne-am trezit cu dor de ducă și poftă de noi experiențe. Ca două femei respectabile am hotărât să vizităm câteva muzee. Problema a venit în momentul în care am luat în considerare muzeele din București. Sunt minunate, fantastice, cu colecții spectaculoase, dar nu oferă ceva esențial: o călătorie plină de aventuri pe drumurile patriei, Amalia Rodirigues, răsete ploaie și curcubee. Am reconsiderat ideea și ne-am urcat în mașină cu o idee vagă în minte: Ploiești – Casa de Târgoveț, sora de departe a casei vizitate de mine săptămâna trecută – https://fatacuie.ro/bucuresti-love-declaratia-unui-ardelean/. Ne-am bucurat de drum, de verde, de muzica bună și ne-am oprit în Centrul Ploieștiului.

Fără hartă sau GPS am colindat printre casele vechi ce se piteau pe sub copacii impunători, am pășit pe străduțe lăuntrice, mi-am strecurat mâinile prin crăpăturile porților și a gardurilor pentru a-mi mări colecția de poze cu porți, întrări și ferestre, am admirat felul în a care au fost renovate unele din aceste bijuterii arhitecturale sau tristețea celor uitate și părăginite. Instinctiv ne-am îndreptat spre un loc cunoscut, îmbrăcat acum cu o haină nouă: Muzeul Ceasului din Ploiești.

Muzeul Ceasului din Ploiești

 

Găzduit în casa fostului prefect și magistrat prahovean Luca Elefterescu ( construită în 1890) Muzeul ceasului ticaie în ritmul a peste 4000 de exponate care te poarta într-o poveste a timpului. De la nisipul și clepsidra de sticlă care împarte  viața în ritmul grăuntelui de nisip la ceasurile astronomice lucrate la 1544 și 1562, de la cadranul solar la ceasurile regelui Carol I, Cuza, Kogălniceanu,Iorga, Titulescu, Theodor Aman,  Sadoveanu sau Alecsandri.

Alături de ceasurile minunate, de toate formele și mărimile, care sunt prezentate în aceast spațiu atemporal se regăsesc și simphonioane, cutii muzicale cu cilindru, baletul și păsările mecanice, gramofonul și patefonul. Muzica lor, între timp digitalizată, răsună la cererea vizitatorilor printr-un sistem interactiv care prezintă fiecare înstrument și muzica lui. Copilul din mine a fost nespus de încântat să jongleze cu pârgia magică ce aducea la viață instrumentele ce redau muzica.

Una dintre camere, amenajat ca la început de secol XX găzduiește și o doamnă îmbrăcată cochet, cu crinolină și umbreluță, de pieptul căreia este prins un ceas din argint emailat. Privindu-l atent vezi cum bate ultimele secunde până la intrarea în noul an…3…2….1…La mulți ani 1903! În aceasta casă, acum mai bine de o sută de ani,  s-a organizat prima petrecere de Revelion din Ploiești.

Muzeul Ceasului este unul dintre cele 17 muzee realizate de către profesorul prahovean Nicolae Simache (celelalte le-am pus pe listă pentru următoarele escapade după ce-am citit povestea lor la infotouch-ul din muzeu) și un spațiu în care timpul este măsurat cu atât de multă atenție încât ajungi să-i pierzi urma.

După un prânz servit tărziu și îmbunătățit cu o limonadă miunată ne-am pornit la drum prin perdeaua deasă de ploaie ca să vedem un muzeu și în Câmpina. De fapt au fost două.

Casa Memoriale Nicolae Grigorescu este locul în care se regăsesc aproximativ 102 lucrări realizate de marele artist. Tot aici, pe lângă obiectele de mobilier, colecția de obiecte islamice și caftanul cusut cu fir, cărțile și o parte din uneltele de pictură a artistului se regăsesc lucrări ceramice (care pe mine m-au impresionat)  realizate de fiul acestuia. Poate pentru că am ajuns aici chiar înainte de ora închiderii (16:30) nu am reușit să intru în atmosfera spațiului. Mi-aș fi dorit să pot să iau cu mine un album cu reproduceri ale obiectelor din muzeu ( din păcate nu s-a realizat încă unul , fiind spre vânzare doar albumul clasic cu lucrarile de bază a lui Nicolae Grigorescu, cel editat de Monitorul Oficial în format redus). Am avut sentimentul că am bifat un obiectiv fără sa simt sufletul locului.

Castelul Iulia Hașdeu monumentul construit de către Bogdan Petriceicu Hșdeu în memoria ficei sale Iulia, copilul minune care s-a stins din viață la 19 ani din cauza tuberculozei. Pentru mine vizita aici a fost stranie. Am ales să pun această poze deoarece fața mea reflectată în oglindă exprimă mult mai mult decât ar putea s-o facă cuvintele. În fotografie mă găsiti alături de cele două Iulii ale lui B.P.Hașdeu.

Iulia, soția iubitoare, a fost ”cumpărată” de la târgul de fete de pe muntele Găina și a fost alături de genialul enciclopedist, jurist, istoric, academician și om politic în toate încercările vieții.

Iulia, fiica, o tânără supradotată care la 11 ani a absolvit cursurile Colegiului Național Sfântu Sava, în paralel urmând și cursurile Conservatorului din București. Prima româncă care a studiat la Sorbona urma să fie cea mai tânără absolventă doctor în filozofie a universității. A murit în timpul ultimului an de studiu.

Legenda spune că după moartea Iuliei, B.P.Hașdeu, într-o stare de transă, în timp ce se afla la biroul său de lucru a luat cerionul și, cu scrisul și semnătura ficei sale, a scris următoarele cuvinte:

”Je suis heureuse; je t aime; nous nous reverrons; cela doit te suffire. Julie Hasdeu” / ”Sont fericită; te iubesc; ne vom revedea; asta ar trebui să-ți fie îndeajuns. Iulia Hașdeu”. 

Așa au început ședințele de spiritism și construcția întregului castel. Se spune că planurile ar fi venit de la fiica plecată în altă lume, la fel cum în timpul întâlnirilor din camera obscură Iulia comunica cu părinții ei. Oamenii ce lucrează în castel povestesc că uneori pianina începe să sune, de obicei noaptea și câteodata dimineața devreme. Nu mult. Două trei note sparg tăcerea amintind despre geniala tânără femeie filozof, scriitoare, pictoriță și o strălucită soprană.

Am pus în povestea de azi doar un strop din tot ceaea ce am trăit, văzut și simțit. Vă invit să descoperiți locurile magice din apropierea voastră și, de fiecare dată când aveți ocazia să spuneți povestea lor. Hai să readucem la viață patrimoniul cultural (material și imaterial). E o moștenire pe care merită să ne-o reamintim.

Inspirația zilei:

A simți prezentul înseamnă să prevezi viitorul.

Iulia Hașdeu

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply