First Coffe

August 2, 2018

Deja nu mai e nici un secret că mi place cafeaua și mă bucură fiecare interacțiune cu licoarea magică. Astăzi însă, înainte de a porni în călătoria din aceste zile, am interacționat cu cafeaua la un alt nivel. Azi mi-am preparat singură primul latte adevărat. Am mai fiert cafea în ibric, am mai pregătit espresso în diverse variante în funcție de mașinăria care le producea, am făcut chiar și câteva V60-uri foarte proaste. Experiența de astăzi a fost însă cu totul nouă. Mi-am pregătit prmul latte ca și un barista, amestecând spuma cremoasă cu licoarea din ceașcă cu mici mișcări circulare ( și trebuie să recunosc foarte stângace). Am reușit chiar să fac niște desene stângace cu laptele în ceașcă (cam de măiestria unui copil de trei ani).Pentru mine însă experiența a fost extraordinară și m-a făcut să iubesc și mai tare locul unde îmi beau cafeaua (îi spune First Coffe și dacă sunteți prin preajmă, pe la Universitate, vă invit să vă opriți pentru o cafea bună și un croisant proaspăt).

Ziua mai avea însă pregătite surprize. După ce mi-am pregătit prima cafea, am avut parte și de un experiment al simțurilor. Am primit o linguriță ( curată, evident) și mi s-a întins un borcan cu un lichid dens și brun ce avea o strălucire cihlimbarie. Am extras din borcan o cantitate rezonabilă de substanță și am gustat. Am descoperit că era o miere cu gust neobișnuit, fructat, lemnos. Crescută în bătătură cu albine (bunicul meu a fost apicultor) am încercat multe feluri de miere dar gustul de aici era necunoscut. Am încercat să ghicesc însă n-am avut sorți de izbândă. Ceea ce am încercat era miere de cafea, o miere cu un gust de cascara ( la cafenelele de specialitate se poate găsi ceai sau limonadă din cireașa de cafea, cascara).

Azi mi-a adus o relație specială cu cafeaua și m-a ajutat să descopăr, ai locul meu special în care cafeaua miroase altfel, experiențe cu totul noi.

Inspirația zilei:

Mi-am măsurat viaţa cu linguri de cafea.

T.S.Eliot

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply