Filă de jurnal

July 20, 2018

Vineri 20 Iulie, București

Azi s-a terminal o săptămână pe care am simțit-o apăsătoare și în același timp cu multă energie. Am făcut o mulțime de lucruri pe care mi le doream și care mi-au adus bucurie. Am învățat și în același timp am gestionat ( uneori cu succes, alteori cu nervi) lumea haotică care se desfășoară în viața mea de angajat. Acum, privind la cele 5 zile care s-au încheiat mi-am dat seama că nu schimbarea este cea care provoacă durere ci rezistența mea la schimbare.

Într-o lume fluidă, în care punctele de reper sunt făcute cu markerul pe sticlă ( se șterg în timp) a rezista la schimbare prespune să-i impun o practică dureroasă și nefolosioare corpului meu. Învăț și aplic tot mai des ideea de a face cel mai bun lucru posibil din contextul generat de schimbare. Asta îmi aduce energie și satisfacție. Împotrivirea imi aduce durere fizică ( febră musculară – atunci când opun rezistență fac febră busculară).Și totuși uneori mă împotrivesc…pentru ca aceasta este lecția pe care corpul meu și mintea mea a învățat-o cu mult timp în urmă, atunci când am devenit din culegători ( triburi care trăiau în comuniune cu natura) îmblânzitori  ai pământului, ai naturii. Atunci am învățat să iubim predictibilul și constanța lumii, repetitivitatea ei.

Contrar lui trebuie, în seara aceastaa am renunțat la tot ce era pe lista de TO DO ( ”de făcut”), am dat la o parte cărțile pe care le citesc în acest moment (cele 3-4 cărți care așteaptă în rând să fie citite) și am fugit la bibliotecă ( cae din propria locuință). Am scos cu grijă și cu emoție una dintre cărțile lui Elif Shafak ( o turcoaică pe care o iubesc) și m-am cufundat în ea.

Carțile lui Elif Shafak au un ritual special în viața mea. Pentru că îmi place foarte mult felul în care scrie, citesc cărțile ei pe nerăsuflate. Tristețea este că se termină repede. Și atunci…într-un mecanism de a prelungi bucuria… obișnuiesc să le cumpăr, să le pun în bibliotecă și să amân să le citesc. Negociez cu mine, din timp în timp, ca să le mai las puțin timp acolo…Conserv bucuria, în borcane mari, cu capac, frumos așezate pe raft. Atunci când lumea din jurul meu devine puțin gri, iau câte un borcan, deschid încet capacul și lumea mea se umple de bucurie…azi …de Lapte Negru

Inspirația zilei:

”Pentru mine a fost un cutremur emoțional. Când ma ieșit în fugă din clădirea Eului pe care mi-l construisem cu grijă atâția ani, în întunericul de afară am dat peste un grup de Degețici – șase femei mici cât degetul – stând speriate și zguduite una lângă alta. Pe patru dintre ele le cunoșteam deja. Pe celelalte două le întâlneam pentru prima oara. Mi-am dat seama că, dacă n-ar fi fost situația extraordinară a depresiei mele postnatale, nu le-aș fi văzut niciodată într-o nouă lumină, iar ele ar fi continuat să trăiască în trupul și în sufletul meu fără să se asculte una pe alta, ca niște vecine ce împart același aer, însă niciodată un salut pașnic.

Poate că toate femeile au un harem interior…

Elif Shafrak – Lapte negru

 

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply