Fata lui mama

scris de Fata cu Ie June 30, 2018
Fata lui mama

Sâmbăta mea acasă, atunci când evadez puțin din lumea mea de adult și devin fata lu’ mama, este de obicei plină de mici tabieturi. Gusturi cunoscute, mâncarea preferată, cafea băută împreună cu mama și Lucian, cocktail-ul  de sâmbătă dimineața ( da, am baut alcool la prima oră), câte o scurtă escapadă, povești în doi ( cu mama, cu tata, cu Andrei). E o scurtă excursie în timp în care îi fur zilei timpul și nu realizez decât că…la un moment dat…azi devine mâine. De obicei plec cu planuri, cu ideea de a programa câte o cafea cu un prieten sau măcar o vizită la vreun muzeu, o plimbare în parc sau o tura pe străzile Clujului…uneori însă planurile sunt facute ca să fie schimbate…le schimb de fiecare dată. Plăcerea de a sta acasă, gustul mâncării, porția de alint cu Elfy ( sâmbăta aceasta a avut ceva în plus, Elfy și Yuki la prima întâlnire) au umplut o zi și așa prea scurtă.

A mai încăput în ziua de azi o plimbare cu mama până la Almașu, la cufarul cu cămăși și povești. Drumul de întoarcere pe inserat, printre dealuri de-un verde ireal, cu copaci  și nori ce mărgineau spațiul, cu șoseaua șerpuind și lumina la crepuscul  ne-a umplut de bucurie. Încă de când am învățat să conduc (și s-a întâmplat acum mulți ani) mi-au plăcut întotdeauna drumurile șerpuite pe care poți merge cu geamul deschis ( încă mai visez la o mașină “ fără capac”) în care mirosul de iarbă, de verde și de viață se îmbină cu muzica în surdină, în care liniile curbe și spațiile suprapuse respectă toate regulile compoziției artistice și în plus, la fiecare cotitură, ascund câte o mică surpriză.

Mă pregătesc de somn, deja este mâine…și ziua noastră va avea în ea veșnicul drum Cluj – București pe valea Oltului.

Inspirația zilei

Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele!

Proverb evreiesc

You may also like

Scrie un comentariu