Dezvoltare…

March 10, 2018

Introspecția zilnică pe care o fac în proiectul Fata cu Ie și pe care o împărtășesc doar parțial cu voi pe blog, începe să dea roade. Cunoscând etapele mele de evoluție îmi pare că voi închide curând bucla unui interval de dezvoltare personală luând ascensorul spre următoarea etapă.

Cum îmi dau seama de asta?

M-am apucat de curațenia de primăvară. Nu include doar spălatul lucrurilor ci mutat de mobilă, rearanjat ordinea obiectelor, făcut schimbări majore în spațiul personal și poftă de aranjat cărțile în bibliotecă. Sunt semnele mele atunci când după un proces ( mai lung sau mai scurt) de amestecare interioară încep să mă redefinesc pe mine și să-mi așez spațiul și  locul în lumea mea. Am doar o idee despre noua eu, probabil voi păstra multe din lucrurile pe care le am acum, voi crede în continuare în autenticitate și în iubire, voi prețui prietenia și învățarea, voi face un loc ceva mai mare obiceiurilor și poate voi duce mai departe lecția constanței atât de prezentă anul acesta. Voi fi mai prezenta în acum ( lucru pe care îl învăț din belșug în acest proiect) .

Tot ciclul asta e ca și drumul de construcție a unei ii. Ai pânza, pe care o croiești simplu pe dimensiunile tale, luând în considerare și cât de multă pânză îți permiți să folosești pentru o cămașă ( altfel spus ….te întinzi cât de lungă ți-e plapuma). Apoi ai semnele care puse cap la cap dau naștere unei povești pe pânză. Ai culorile care se întrepătrund și subliniază fiecare accent. Ai tipurile de cusătură potrivite pentru fiecare semn, model sau tip de ață cu care coși. Toate astea nu înseamnă nimic dacă nu le abordezi sistemic și dacă nu investești timp în a te pregăti pentru cusutul pe curat. Îti scoți modelul pe o foaie de hartie ( de obicei sunt mai multe foi)…asta inseaman că, pe un caiet de matematică, însemni cu x pătrațelele care vin cusute cu o anumită culoare. Făcând asta îti definești logica modelului și mintea ta învață drumul pe care îl are de parcurs atunci când coase. După ce ai definit modelul pe foile de hărtie începi să faci combinații ( dacă nu ți-e foarte clar ce vrei să coși și în ce loc pe cămașă). Apoi încep încercările, pe o bucată de pânză   identică cu cea pe care coși ia începi să faci cusături ale modelelor din diverse secțiuni ale cămășii ( râuri, altiță, gura cămășii, încreț) varind grosimea aței, punctul de cusătură, combinația culorilor/nuanțelor, mărimea punctului de cusătură…apoi, dai bucata de pânză la apă, ca să vezi cum se comportă după ce e spălată ( pânza va intra intotdeauna la apă și în funcție de pânză poate să nu intre uniform. Poți avea surpriza ca una dintre culorile pe care vrei sa le folosești să iasă și să difuzeze în țesătura, etc.)…după ce-ai trecut de toat etapele acestea începe munca adevărată, aceea de a pune pe curat cusătura cămășii.

Pentru mine procesul de coasere a unei ii și procesul de parcurgere a unei etape în dezvoltarea personală sunt asemănătoare. Cu ia mea (care va să vină cândva) sunt abia la pânza de încercări, și plec și mă întorc periodic, căutând încă combinația pe care o vreau. Cât despre noua etapă de dezvoltare personală s-ar parea că sunt aproape pregătită s-o trec pe curat…

 

Inspirația zilei:

“Cea mai bună zi din viața ta este aceea în care decizi că viața ta îți aparține numai ție, fără scuze și pretexte, fără cineva pe care să te sprijini, bazezi sau pe care să-l poți acuza. Darul este al tău – o uimitoare călătorie – și numai tu ești responsabil pentru ce trăiești. Aceasta este ziua în care viața ta începe cu adevarat.”

                                                                   Bob Moawad

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply