Darul timpului

scris de Fata cu Ie January 31, 2018
Darul timpului

Relația mea cu timpul are aceleași ingrediente ca o iubire de durată. Uneori zburăm împreună, alteori zboară doar el, uneori stăm în aceeași clipă și ni se pare infinitul, alteori simt teama pierderii, uneori zâmbesc, alteori mă încrunt, uneori primesc mult, alteori dăruiesc, uneori simt că mi se cuvine clipa cu egoismul celui care o deține, alteori simt că vine cu binecuvântarea preaplinului … Timpul a fost o dimensiune foarte specială în viața mea în mod conștient încă de când eram destul de mare încât să îmi înțeleg relația cu el. Vă vorbesc despre timp tocmai în ziua în care am îmbrăcat una din iile mele de mireasă. Poate pentru că timpul e viața, și conține toate celelalte.

Anul acesta (2018) am resimțit curgerea timpului la un alt nivel. M-am hotărât să fiu prezentă în prezentul meu și am început să acord o mai mare atenție lumii din jurul meu în momentul acum. Astfel am început să percep materialitatea timpului renunțând la măsura lui standardizată și contabilizând în schimb emoții, zâmbete, experiențe, priviri, lucruri neobișnuite sau comportamente ce aduc valoare spațiului în care trăiesc.  Țin să vă povestesc o clipă pe care am trăit-o azi și mi-a rămas întipărită pe retină. Dacă aș putea să imprim imaginea, cred că ar fi o fotografie minunată. În alergarea mea între diversele responsabilități ale zilei, am trecut pe lângă un grup de 5-6 bărbați trecuți de prima tinerețe ce păreau să locuiască pe stradă, îmbrăcați în haine murdare, de diverse culori, în măsuri nepotrivite pentru ei.  Erau adunați în cerc, unul dintre ei stând cu mâinile întinse. În palmele făcute căuș avea mucuri de țigară culese de pe jos, unele mai albe, altele murdărite de mâzga ce se mai vedea pe ici pe colo. În mod ciudat, razele soarelui făceau mai vizibile mucurile curate și nuanțele de gri ale celor murdare (nu vreau să promovez fumatul, cred însă că valoarea gestului, în acest caz, este sporită de viciul din spate). Le-a oferit celorlalți bărbați cu un gest amplu din mâini și cu o față plină de lumină, de dăruire. Nu m-am oprit, nu am întors capul să văd sfârșitul scenei … Am păstrat doar fracțiunea de secundă în care privirea mea a surprins acest cadru și am plecat mai departe zâmbind cu inima ușoară și multumind pentru lecția despre dăruire.

Inspirația zilei:

”Pendula arată clipa, dar cine arată veșnicia?”

                                     Walt Whitman

You may also like

Scrie un comentariu