Clisă, silvoiz și pită

scris de Fata cu Ie May 3, 2018
Clisă, silvoiz și pită

Ce credeți că face un ardelean atunci când i se face dor de casă? Se îndreaptă lent spre congelator, unde, în cele 2 pungi autosigilante, puse una într-alta, se găsește o bucățică de clisă (a se citi slană, slănină, șuncă, șunculiță… în funcție de zona de origine) afumată după rețeta mamei. Ia o dărabă (o bucată) de pită (pâine) caldă și o fărâmă, curăță ceapă verde, pune sare și invită omul ( ase citi bărbatul, soțul, partenerul de viață….care se întâmplă să fie ardelean adoptat) la o gustare…

Deja nu cred că mai e un secret pentru cineva că îmi place mâncarea, îmi plac gusturile și mirosurile. Iar atunci când vine vorba de gusturi și mirosuri din copilărie  e o poveste de-o viață… dacă ar fi să aleg niște cadre aș începe cu prima mămăligă pe care am făcut-o pe când aveam vreo 5 ani sub stricta supraveghere a bunicului meu. Eram urcată în picioare pe un scaun lângă aragazul din bucataria de vara. Era un ritual în copilăria mea, în zilele în care stăteam la bunici: în timpul săptămânii mâncam mămăligă caldă cu brânză, în pături, duminică mâncam ostropel (la noi îi spunea tocană) de pui cu mamaligă…

În holul din față (în casa bunicilor) de toamna până primăvara stăteau lăzile cu mere golden și ne ascundeam împreună cu bunicul și mâncam mere cu pâine și cu prune uscate. Apoi plăcintele cu silvoiz (magun de pune) care ieșeau proaspete din tigaie și pe care le mâncam întotdeauna înaintea celor cu brânză și mărar ( plăcintă = aluat dospit, umplut cu diverse amestecuri , de la varză la dulcețuri, și prăjit în tigaie în ulei). Iar vara, sarcina mea era să fac înghețată din ouă adevărate, cu frișcă lichidă și cu cacao.

Și apoi mai era gustul mierii…bunicul meu era apicultor…am crescut de mică printre albine. Am învățat să căpăcesc ramele (să înlătur pojghita de ceara care era depusă la exterior astfel încăt să devină posibilă scurgerea mierii în storcător) și să diferențiez tipurile de miere. Acum câteva zile, m-am întors în timp… în hotelul în care eram cazați în Istanbul am avut la micul dejun fagure de miere…am savurat bucățica de ceara din farfurie și m-am lăsat puratată de gustul copilăriei. Poate de aici  a venit dorul de slană cu ceapă…ca să fug în timp și să-mi aduc aminte de gusturile copilăriei..

Inspirația zilei:

Amintirea este parfumul sufletului.

George Sand

You may also like

Scrie un comentariu