Charlie…tatăl..

August 5, 2018

Azi, în drumul nostru de la Budapesta la Cluj am auzit la radio scrisoarea scrisă de Charlie Chaplin fiicei sale Gerarldine. Mi-au impresionat cuvintele acestui om, și am ajuns să măgândesc cum ar fi dacă, fiecare copil de pe pământ ar primi o astfel de scrisoare. M-am hotărât s-o reproduc ami jos pentru ca s-o împărtășesc și cu voi, dacă nu o știți deja.

”Fetiţa mea!

Acum este noapte. Noaptea de Crăciun. Toţi războinicii înarmaţi ai micii mele cetăţi au adormit. Doarme fratele tău, doarme sora ta. Chiar şi mama ta doarme deja. Numai eu m-am trezit venind în această cameră  semiobscură.

Cât de departe eşti de mine! Îmaginea ta îmi stă însă mereu în fața ochilor. Portetul tău se află pe masă şi lângă inima mea.

Dar unde eşti tu?

Acolo, în lumea de poveste a Parisului, dansezi pe măreţele scene ale Champs Elysee-ului.

Știu bine toate aceste, totuşi îmi pare că în liniştea nopţii îţi aud paşii, îţi văd ochii strălucind, de parcă ai fi o stea pe cerul îngheţat. Aud cum interpretezi în acest spectacol de iarnă rolul unei frumoase prințese persiene răpite de un han tătar.

Fii frumosă şi dansează! Fii stea şi străluceşte! Dar dacă te vor îmbăta ovaţiile şi extazul publicului, te va ameţi aroma florilor dăruite, aşază-te într-un colţişor şi citeşte scrisoarea mea, ascultă-ţi glasul inimii tale.

Sunt tatăl tău, Geraldina!                                        

Sunt Charlie, Charlie Chaplin!

Știi, oare, câte nopți am stat lângă patul tău când erai mică și îți spuneam basme despre frumoasa din pădurea adormită, despre dragonul care nu doarme niciodată? Și când somnul îmi învingea bătrânii ochi râdeam de el și îi ziceam: “Pleacă de aici, somnul meu e țesut din visurile fiicei mele!”

Am văzut ce visuri ai, Geraldine, ți-am văzut viitorul, și-am văzut destinul. Am văzut o fată dansând pe scenă, o zână care plutește pe cer. Am auzit pulicul spunând: ”O vedeți pe fata aceasta? Este fiica unui bufon bătrân. Îi mai știți numele? Îl chema Charlie”. Da, eu sunt Charlie! Sunt bufonul acela bătrân! Azi este rândul tău. Dansează! Eu am dansat în pantaloni zdrențăroși, dar tu dansezi în rochie de mătase, ca o prințesă. Dansurile și aplauzele te vor înălța la cer. Zboară! Zboară acolo! Dar vino și cu picioarele pe pământ! Trebuie să vezi viața oamenilor, viața dansatorilor de pe stradă, care dansează tremurând de frig, înfometați. Am fost ca ei, Geraldine. În acele nopți magice când tu adormeai legănată de poveștile mele, eu te vegheam. Îţi priveam faţa, îţi ascutam bătăile inimii şi mă întrebam „Charlie, oare acest puişor te va cunoaşte vreodată?” Nu mă cunoşti, Geraldina. Ţi-am spus multe poveşti în acele seri îndepărtate, dar povestea vieţii mele, niciodată. Este şi ea interesantă. Este povestea bufonului flămând care cânta şi dansa în cartierele sărace ale Londrei, iar apoi… aduna pomeni… Iată povestea mea! Am ştiut ce însemnă foamea și  să nu ai un acoperiş deasupra. Mai mult decât atât, am simţit durerea umilitoare a măscăriciului vagabond, în al cărui suflet se frământă un ocean de mândrie, acest orgoliu fiind rănit rău de monedele aruncate.

Şi totuşi am supravieţuit. Dar mai bine să vorbim despre tine.

După numele tău, Geraldina, urmează al meu, Chaplin. Cu acest nume am amuzat oamenii mai bine de 40 de ani.

Dar eu am plâns mai mult decât au râs ei. Geraldina, în lumea în care trăieşti nu există doar muzică și dansuri.

La miezul-nopţii, când ieşi din sala de spectacol, poţi să uiţi de admiratorii bogaţi, dar nu uita să întrebi taximetristul care te duce acasă, ce-i mai face soţia. Şi dacă este însărcinată şi nu are bani de scutece, lasă-i nişte bani. Eu am avut grijă ca la bancă să ţi se plătească toate cheltuielile tale. Dar tuturor celorlalţi  plăteşte-le strict după merite. Uneori, mergi cu metroul sau cu autobuzul, mergi pe jos şi explorează oraşul. Priveşte atent oamenii! Uite-te la văduve şi sărmani! Şi cel puţin o dată în zi spune-ţi „Eu sunt ca ei”.

Da, tu eşti una din ei, fetiţa mea. Mai mult. Arta, înaine de a-i oferi omului aripi ca să se înalţe, de obicei, îi rupe piciarele. Şi dacă va veni vremea şi te vei simţi superioară spectatorilor tăi, părăseşte scena imediat. Cu primul taxi mergi la periferiile Parisului. Le cunosc foarte bine. Acolo vei vedea multe dansatoare asemeni ţie, chiar mai frumoase, mai  graţioase şi mai strălucitoare. Lumina orbitoare a teatrului tău nu o vei vedea.

Proiector pentru ele este Luna. Priveşte-le atent! Oare nu dansează mai bine decât tine? Recunoaşte, fetiţa mea! Întotdeauna se găseşte cineva care dansează mai bine ca tine, cântă mai bine ca tine! Şi ţine minte, în familia lui Charlie nu a fost niciun bădăran care ar certa taximetristul sau ar spune ironii pe seama săracilor de pe malul Senei…

Eu voi muri, dar tu vei rămâne… Vreu să nu simţi niciodată sărăcia. Cu acestă scrisoare îţi trimit un carnet de cecuri. Dar când vei cheltui doi franci, adu-ţiaminte permanent că cea de-a treia monedă nu este a ta. Trebuie să-i aparţină vreunui necunoscut care are nevoie de ea. Iar asemenea om e uşor de găsit. E suficient să vrei să-i vezi pe aceşti sărmani, şi-i vei întălni pretutindeni. Vorbesc cu tine de bani deoarece am cunoscut forţa lor distrugătoare.

Am petrecut mult timp la circ.

Şi întotdeauna îmi făceam griji pentru acrobaţi. Dar trebuie să-ţi spun că oamenii se împiedică şi cad mai des având pamântul sub picioare decât acrobaţii experimentaţi pe sârmă.

Poate la vreo petrecere mondenă te va orbi strălucirea vreunui diamant. În acest moment el devine acea sârmă periculoasă şi căderea este inevitabilă. Poate întro-zi te va cuceri vreun prinţ. În aceeşi zi vei deveni un acrobat neexperimentat, iar cei neexperimentaţi cad întotdeauna.

Nu-ţi vinde sufletul pe aur şi obiecte scumpe. Să ştii că cel mai mare diamant este soarele. Din fericire, el trăluceşte la fel pentru toţi. Iar când va veni timpul şi vei iubi, atunci iubeşte-l pe cel ales din tot sufletul.

I-am spus mamei tale să-ţi scrie despre aceasta. Ea se pricepe în dragoste mai bine decât mine.

Munca ta este grea. Corpul îşi este ascuns doar de o bucată de mătase. În numnele artei poţi ieşi pe scenă şi dezbrăcată, dar trebuie să revii de acolo nu doar îmbrăcată, dar mai curată sufleteşte.

Sunt bătrân şi poate cuvintele mele sună amuzant. Dar, după mine, corpul tău dezgolit trebuie să aparţină aceluia care îţi va iubi şi sufletul. Nu-i nimic dacă părerea ta despre aceasta este învechită, adică demodată. Nu-ţi fie teamă, anii aceştia nu te îmbătrânesc.  Oricum eu vreau să fii ultimul om care devine vasalul insulei nudiştilor.

Ştiu că părinţii şi copii duc mereu o luptă aprigă. Luptă cu mine, luptă cu gândurile mele, fetiţa mea. Nu-mi plac copiii supuşi. Şi cât încă nu au curs lacrimi peste scrisoare, vreau să cred că noaptea aceasta de Crăciun este o noapte a minunilor. Vreau să se întâmple o minune şi tu să înţelegi totul despre ce ţi-am scris.

Charlie a îmbătrânit deja, Geraldina. Mai devreme sau mai târziu, în loc de costumul alb de scenă, va trebui să te îmbraci în negru, ca să vii la mormântul meu. Din când în când priveşte-te atent în oglindă şi vei vedea trăsăturile mele.

În venele tale curge sângele meu. Chiar şi atunci când eu nu voi mai fi, te rog să nu-l uiţi pe tatăl tău.

Nu am fost niciodată un înger, dar mereu am vrut să fiu om. Străduieşte-te şi tu.                                              

Te sărut cu drag, Geraldina.      

Al tău Charlie”.     

You Might Also Like

No Comments

Leave a Reply